De câteva zile vorbeam numai despre această ieșire. Alexandru promisese că vom lua mingea și ne vom juca mult pe iarba verde. Marilena pregătise mâncare bună pentru picnic, iar bunicul Radu spusese că ne va arăta cele mai frumoase locuri din pădure și ne va povesti întâmplări din copilăria lui.

M-am ridicat repede din pat și am fugit în bucătărie. Marilena era deja acolo și pregătea sandvișuri.

— Bună dimineața! mi-a spus ea zâmbind. Văd că cineva este foarte nerăbdător.

— Da! Abia aștept să mergem la pădure!

Pe masă erau multe bunătăți: sandvișuri cu brânză și șuncă, mere, căpșuni, biscuiți, suc și o prăjitură mare făcută chiar de Marilena. Mirosul era minunat.

Alexandru a intrat și el în bucătărie ținând mingea sub braț.

— Ești pregătit pentru marele meci? m-a întrebat el râzând.

— Daaa! am strigat eu.

M-am îmbrăcat repede și am fugit în bucătărie. Marilena pregătea ultimele lucruri pentru drum. Pe masă erau sandvișuri, fructe, suc și o prăjitură care mirosea atât de bine încât îmi venea să gust imediat din ea.

— Bună dimineața! mi-a spus Marilena zâmbind. Se vede că ești nerăbdător.

— Abia aștept să plecăm! am răspuns eu.

Alexandru a intrat în bucătărie ținând mingea sub braț.

— Astăzi o să fie mare campionat la pădure! a spus el râzând.

În urma lui a venit și bunicul Radu, cu pălăria lui maro.

— Natura ne așteaptă, copii, a spus el calm.

După ce am pus toate lucrurile în mașină, am pornit la drum. Câmpurile de pe marginea drumului erau pline de verdeață și flori galbene. În mașină era veselie mare. Alexandru a pus muzică, iar noi am început să cântăm împreună.

Bunicul Radu ne povestea cum mergea și el la pădure când era copil.

— Pe vremea mea, pădurea era locul unde ne petreceam toate vacanțele. Ne jucam, alergam și inventam povești cu comori ascunse.

Eu îl ascultam fascinat și îmi imaginam cum era bunicul când era mic.

Când am ajuns la marginea pădurii, am coborât repede din mașină. Aerul era proaspăt și răcoros, iar mirosul de iarbă și copaci era minunat.

— Ce frumos este aici! am spus eu privind în jur.

— Aici uiți de toate grijile, a spus Marilena.

Am mers puțin până am găsit o poiană mare și verde. Alexandru a întins pătura sub un stejar bătrân, iar Marilena a așezat coșul cu mâncare lângă noi.

Dar eu nu mai aveam răbdare.

— Alexandru, hai să ne jucăm cu mingea!

— Asta așteptam și eu! a spus el.

Am început să ne jucăm pe iarba moale. Alexandru îmi pasa mingea, iar eu alergam cât puteam de repede după ea. Râdeam amândoi și ne distram atât de tare, încât nici nu simțeam cum trece timpul.

La un moment dat, bunicul Radu s-a ridicat de pe pătură și a spus:

— Cred că și eu mai știu să joc fotbal.

Eu și Alexandru am început să râdem.

— Hai, bunicule, să vedem!

Bunicul a lovit mingea atât de bine încât a trecut pe lângă noi.

— Gol! a strigat el mândru.

Marilena bătea din palme și râdea.

— Se vede că bunicul are experiență!

După ce ne-am jucat mult timp, ne-am așezat cu toții pe pătură să ne odihnim. Marilena ne-a dat suc și sandvișuri, iar noi mâncam ascultând păsările.

Bunicul Radu ne arăta diferite păsări care zburau printre copaci.

— Uitați, aceea este o ciocănitoare, iar acolo este un mieroi.

Eu mă uitam curios la toate și încercam să țin minte fiecare lucru.

După ce am mâncat, Marilena a propus să mergem la plimbare prin pădure.

Am pornit pe o potecă îngustă, acoperită cu frunze uscate. În jurul nostru erau copaci înalți, iar vântul făcea frunzele să foșnească încet.

Din când în când vedeam fluturi colorați și veverițe care alergau printre ramuri.

— Uite o veveriță! am strigat eu.

Veverița s-a oprit pentru o clipă și apoi a fugit repede într-un copac.

Mai târziu am ajuns într-o poiană plină de flori sălbatice.

— Ce frumoase sunt! am spus eu uimit.

Florile erau de toate culorile: galbene, albastre, roșii și mov.

— Putem să culegem câteva? am întrebat.

— Da, dar cu grijă, să lăsăm și natura frumoasă, a spus Marilena.

Am început să culegem flori și să facem buchete mici. Eu am găsit o floare mov foarte frumoasă și i-am arătat-o bunicului.

— Este superbă, a spus el zâmbind.

În timp ce mergeam, Alexandru a început să cânte o melodie veselă. Marilena i s-a alăturat imediat, iar eu am început și eu să cânt. Chiar și bunicul Radu fredona încet.

Vocile noastre răsunau printre copaci și părea că întreaga pădure cântă împreună cu noi.

La un moment dat am auzit sunetul apei.

— Cred că este un pârâu, a spus Alexandru.

Am mers puțin și am descoperit un pârâu mic și limpede. Apa curgea peste pietre și strălucea în lumina soarelui.

Ne-am așezat pe niște pietre mari și am ascultat apa.

Eu am luat o frunză și am pus-o pe apă.

— Uite, pare o bărcuță! am spus eu.

Bunicul Radu a zâmbit.

— Natura transformă lucrurile simple în magie.

Am început să facem concurs cu frunze pe apă și râdeam de fiecare dată când una dintre ele se bloca între pietre.

După aceea am continuat plimbarea prin pădure. Bunicul Radu ne povestea întâmplări din copilăria lui, iar eu îl ascultam fascinat.

La un moment dat am găsit un copac căzut.

— Hai să ne urcăm pe el! a spus Alexandru.

Ne-am urcat și ne-am imaginat că este o corabie.

— Căpitane, unde mergem? am întrebat eu râzând.

— Spre insula comorilor! a răspuns Alexandru.

Marilena făcea poze și râdea văzându-ne cât de fericiți eram.

Spre seară, ne-am întors la poiana unde lăsasem păturile. Soarele începea să apună, iar lumina devenise aurie. Marilena a scos prăjitura și ne-am așezat să mâncăm.

— A fost o zi minunată, a spus ea.

— Cea mai frumoasă! am spus eu.

După ce am terminat de mâncat, Alexandru a luat din nou mingea și am început un ultim joc înainte de plecare.

Alergam prin iarbă și râdeam cu toții. Bunicul Radu ne privea și zâmbea liniștit.

La un moment dat am văzut o căprioară printre copaci. S-a oprit puțin și s-a uitat la noi, apoi a fugit repede în pădure.

— Parcă a venit să ne salute, a spus Marilena.

Când soarele a apus aproape de tot, am strâns lucrurile și ne-am îndreptat spre mașină.

Înainte să plec, m-am întors și am privit încă o dată pădurea. Era liniștită și frumoasă, iar eu simțeam că ziua aceea va rămâne mereu în sufletul meu.

Pe drumul spre casă am continuat să cântăm și să povestim. Eram obosiți, dar foarte fericiți.

Bunicul Radu a spus încet:

— Cele mai frumoase amintiri sunt cele petrecute împreună.

Eu am zâmbit și am privit florile pe care le țineam în mână.

Știam că avea dreptate.

Ziua petrecută la pădure, alături de Alexandru, Marilena și bunicul Radu, a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea.